
Vezi Galeria Foto.
Povestea ei
Liza era doar un puiuț când a fost adusă la cabinet, în 2023, extrem de bolnavă și letargică. Avea o boală virală specifică puilor de pisică, dar avea o formă atât de gravă încât a avut nevoie de 3 săptămâni de spitalizare și tratament.
Când s-a făcut bine, persoana care a adus-o nu a putut să o adopte și risca să ajungă iar singură, în stradă, așa că am luat-o la noi, cu misiunea de a-i găsi o familie.
Liza a fost adoptată din mai 2024 până în toamnă, însă din cauza unor probleme medicale ale adoptatorului, Liza a revenit la noi.
Informații medicale
- Liza are carnet de sănătate
- a fost deparazitată intern și extern (fiind pisică de interior, nu sunt necesare deparazitări lunar)
- este vaccinată
- este sterilizată
Comportament
Liza este o pisică cuminte și timidă. Este iubăreață și vorbăreață, însă doar atunci când se simte în siguranță în mediul și cu omul de lângă ea. Este genul de pisică care are nevoie de timp de acomodare și care își arată dragostea doar persoanei de care se atașează. Se sperie de aglomerație și posibil să se ascundă.
Nu este genul de pisică sociabilă de la prima interacțiune și nici nu e sociabilă cu toată lumea.
Liza este prietenoasă cu alte pisici și ar fi indicată o casă unde mai există deja o pisică. Îi place să se joace și să se alinte în litiera cu nisip.
Este o pisică liniștită și care nu face pozne.
Liza are calitățile ei, care ies la iveală pe măsură ce se creează o relație și o conexiune cu omul ei.
Alte detalii
- Data nașterii aproximată: 15/01/2023
- Liza primește mâncare de 2 ori pe zi, dimineața și seara, deoarece tinde să ia prea mult în greutate. Așadar, trebuie avut grijă la alimentație.
Ce fel de casă căutăm pentru Liza
Liza a avut ghinion la adopție. Mereu cereri neserioase sau lipsă de interes. Căutăm pentru ea un om care înțelege că nu toate pisicile sunt la fel și că merită și pisicile adulte și timide o casă.
Ideal pentru ea ar fi o familie cu încă o pisică, deoarece îi place compania altor pisici.
În plus, are nevoie de cineva care are răbdare cu ea și care îi lasă spațiul necesar, în primele zile, pentru a se acomoda.
Nu este potrivită pentru familii cu copii, pentru casă care are curte și pentru un mediu agitat și gălăgios. Nu este potrivită nici pentru persoane care vor ca pisica adoptată să fie iubitoare și prietenoasă din prima și cu toată lumea.
Cum poți să adopți
Dacă ești interesat(ă) să o adopți pe Liza, cel mai simplu este să intri pe pagina noastră de Facebook și sa ne lași un mesaj privat. Desigur, ne poți trimite și email, dar cel mai rapid răspundem pe Messenger.
De asemenea, dacă nu ai citit încă despre procesul și condițiile noastre de adopție, te încurajăm să o faci accesând acest link.
Galerie Foto











